Planificarea unui pumn este diferită de planificarea ceții. Un pumn îl putem planifica singuri. Pur și simplu decidem — de ce avem nevoie? Două pumni sau unul singur? Fiecare hotărăște singur. Cine planifică doi pumni — primește exact doi. Iar cine planifică unul — tot așa, ceea ce seamănă, aceea va culege. Fără vânt, pur și simplu — un singur pumn.
Cu ceața însă lucrurile stau puțin altfel. Ceața își planifică singură tot ce dorește. Dacă vrea să meargă la piață — merge. Dacă vrea să cumpere materiale electrice acolo — le cumpără. Iar dacă trebuie să le instaleze într-un apartament sau într-o casă privată — le instalează. Dacă…
Dacă trăim într-o lume ideală, unde nu există factori externi care să încetinească ceea ce am planificat, dacă sănătatea nu ne joacă feste, dacă am luat în considerare fiecare detaliu în organizarea specialiștilor aferenți, dacă desenăm corect proiectul (iar cineva chiar îl poate transmite telefonic către partea care-l primește, pe de rost — direct în memoria operativă, care mai este și de lungă durată!)… dacă nu va începe vreun alt război, iar din cauza lui nu vor crește prețurile la cabluri… Și încă un „dacă”… Dacă…
Toate acestea pot fi la început descurajante, dar odată cu experiența, devenim tot mai realiști și privim cu optimism spre viitor — nu pentru că încetăm să fim ceață. Ci pentru că în ea (ceața) există un nucleu invizibil: încrederea reciprocă și nuanțele discutate. Acordurile se pot face în scris, verbal, prin mesaje pe un messenger sau chiar prin capturi de ecran cu săgeți ori clipuri video cu cerculețe. Un acord este un angajament reciproc. Bilateral. Fiecare „da” este ceva solid în această ceață. Ceva pe care te poți sprijini ca pe o lege, fără de care totul s-ar risipi ca un nor.